CACICA – UN COLT DE RAI

Ţara de Sus a Moldovei sau Bucovina era numită de I. Simionescu
„grădină”. Dacă o străbaţi de la un capăt la celălalt în lung şi-n lat, Bucovina îţi
crează impresia unui imens parc în care e folosit şi cel mai mic colţ de pământ.
Vizitând Bucovina, turiştii rămân uimiţi de frumuseţea aşezărilor sale, de
numeroasele ctitorii voievodale, de armonia şi echilibrul habitatului bucovinean,
de ospitalitatea locuitorilor.
Un colţ din acest minunat paradis pe care-l reprezintă Bucovina este şi
satul Cacica. Face parte din categoria satelor aşezate pe fund de vale. Având o
poziţie aproximativ centrală în cadrul judeţului Suceava, Cacica face parte din
comuna cu acelaşi nume, alături de Pârteştii de Sus (reşedinţă de comună),
Soloneţul Nou, Maidan şi Runc.
Scurtă istorie
Sub această denumire, satul Cacica este o apariţie de epocă târzie şi se
leagă direct de descoperirea, în 1790, a zăcământului de sare gemă- actul său de
naştere şi emblema cu care s-a făcut cunoscut în ţară şi peste graniţă.

Cu mult înainte de descoperirea sării zona satului era împădurită, iar prin mijloc trecea pârâul fără nume propriu. Se spune că pe un timp ploios, o parte din coasta care mărginea pârâul s-a rupt şi prin alunecare, a oprit apa, în amonte formându-se o baltă care cu timpul s-a umplut de aluviunile aduse de puhoaie. Pe la 1700, pe locul fostei bălţi erau poieni şi locuri mlăştinoase cu ochiuri de apă unde se adunau multe raţe sălbatice.
Istoria salinei şi a producerii sării
În satul Cacica activitatea industrială s-a axat pe ramura extractivă şi de prelucrare a sării. Salina Cacica are o istorie de 200 şi ceva de ani de la descoperirea zăcământului de sare.
El se găseşte sub pământ sub forma unor acumulări de sare gemă în masiv sub aspectul unei lentile cu lungimea de 760 metri şi lăţimea de 270 m.
Salina a fost înfiinţată în 1791(la 16 ani de la anexarea Bucovinei de către austrieci) de tehnicianul Paul Hoffmann, luându-se în calcul faptul că aşezarea proaspăt denumită „Cacica” era mai aproape de „ drumul împărătesc de la Suceava la Cernăuţi”.
Începând cu anii 1953 s-a trecut la încălzirea cuptoarelor cu păcură. Uscarea sării se realiza cu ajutorul unei instalaţii pneumatice, se ioda pentru a preveni îmbolnăvirile de „guşă” şi se ambala în saci, pachete de carton şi pungi de plastic sub denumirea de „sare extrafină”. După 1940 s-a numit sare Lux Extra „Cerb”. În 1957 în subteran au fost amplasate două sonde într-o galerie de la orizontul III. Extrasă cu ajutorul lor, saramura se colecta în bazine-rezervoare şi era pompată la suprafaţă în staţiile de evaporare.

Din cauza crizei de energie, păcura s-a înlocuit cu reziduuri industriale petroliere. În 1990 se scoteau 30 tone pe schimb.
Pentru că sarea trebuia transportată la gară şi combustibilul la salină pe o distanţă de aproximativ 3 km, s-a hotărât construirea unei noi saline în apropierea gării Cacica. Este complet automatizată, proiectată pe tehnologia firmei elveţiene „EVERTON”, la o capacitate de 70 mii tone pe an, sare recristalizată extrafină cu dimensiuni între 0,1-0,8 mm.
Mina de sare
În mină turiştii văd lucruri interesante. Interiorul ei imită, la dimensiuni mai mici ocna poloneză de la Wieliczka, cu tavanele boltite şi ornamentate care trezesc uimirea vizitatorilor. Munca istovitoare a minerilor, cu ciocanul şi dalta, a lăsat în mină adevărate opere de artă. Scările de acces tăiate în masiv, galeriile şi camerele, sculpturile de pe pereţi, toate poartă amprenta iscusinţei şi talentului omenesc.
Lungimea culoarelor din mină este de 7.2 km, iar pentru vizitatori traseul este amenajat pe 800 m. Recent s-a inaugurat al doilea traseu turistic, la orizontul II la care se ajunge pe un culoar, în dreapta lacului, unde este amenajată o sală în care se va putea juca volei , tenis de masă, baschet.
Învățământul
Înainte de înfiinţarea salinei, Cacica era un cătun locuit de câţiva crescători de animale, pentru copii acestora cea mai apropiată şcolală pe timpul acela era la Solca. În Cacica organizarea învăţământului a început în jurul anului 1810, când s-a deschis o şcoală cu un singur învăţător într-o casă particulară. La cursuri aveau acces doar copiii din familiile mai înstărite.

În anul 1814 autorităţile austriece au aprobat construirea unui local cu două săli de clasă şi locuinţă pentru director. Şcoala a fost zidită cu bani de la fondul bisericesc român, de la Salina Cacica şi ajutor de la comunele Pârteştii de Sus şi Pârteştii de Jos.
Crescând numărul locuitorilor se impunea lărgirea spaţiului de şcolarizare, astfel încât, în 1895 se construiesc încă două săli de clasă şi o cancelarie (localul în care actualmente funcţionează grădiniţa).
În anul şcolar 1902-1903 elevii se împart pe secţii: română, polonă, germană. În 1904 secţia română avea deja 2 clase.
La 1 noiembrie 1907 se inaugurează Şcoala românească din Cacica. Neavând local propriu, i s-a pus la dispoziţie o clasă şi o cancelarie.
Toate şcolile din Cacica organizate pe etnii se unifică într-o singură şcoală de 6 clase cu limba de predare română în anul 1923.
Din anul şcolar 1945-1946 şcoala Cacica a funcţionat ca gimnaziu cu cantină şi internat pentru elevii de la distanţă. Un sondaj statistic prezintă până la al doilea război mondial următoarele date:
După anul 1945, scăzând numărul locuitorilor, a scăzut şi populaţia şcolară, numărul elevilor ajungând până la cel mult 300.
Începând cu anul şcolar 1948-1949 la clasele primare au funcţionat trei secţii cu predare în română, polonă, ucraineană. Secţiile polonă şi ucraineană se desfiinţează în anul 1960 şi cele două limbi materne se predau până în anul 1962, câte două ore pe săptămână apoi se renunţă la ele.
Inaugurarea noului local de şcoală construit din contribuţia locuitorilor comunei Cacica a avut loc în anul 1970. Şcoala Cacica a dat după al doilea război mondial mulţi intelectuali: medici, cadre didactice, ingineri, cadre militare, economişti, preoţi. Este o şcoală de prestigiu, cu rezultate bune.